Cred ca printre lucrurile care ma nemultumesc cel mai tare se numara rostirea adevarului fals. Imi vin in minte atat de multe situatii in care il intalneam spunandu-mi-se, incat sunt sigura ca ocupa chiar un loc in primele trei ale podiumului care imi taie aerul.
Si odata cu inceputul saptamanii il regasesc dis-de dimineata, dupa salut. Nu ii inteleg rostul. De fapt in afara de a face o anumita persoana sa decada in ochii mei, nu cred ca are vreunul. Dar… la urma urmei cine sunt eu? Sunt o persoana ca si cele 6 miliarde de personae care traiesc pe Terra, o persoana cu aspiratii foarte inalte, cu foarta multa energie, cu o dorinta de a invinge prin bun, frumos si naturalete, un spirit nelinistit care nu se da batut, caruia ii place sa stie cum decurge viata celor care la un moment dat i-au intersectat cararea, sa ajute pe oricine e puternic sau slab, desi nu vrea sa o arate, sa fie acolo unde trebuie, cand trebuie sau cand va trebui, pentru orice eventualitate, o persoana sensibila la ceea ce e emotionant, careia ii place sa invete tot ce se poate invata dintr-o carte, de la o persoana, dintr-o experienta a mea sau a altora, de la natura, din viata, adica din tot ce e mai frumos, viata.
Asa este! Cam asta sunt eu la orele 20:17 in aceasta zi de joi, asa ma vad eu in oglinda fetelor oamenilor pe care ii cunoasc, asa sunt eu, sunt IOANA.
Dar, in cele din urma nu ma deosebesc atat de tare de ceilalti, incat sa pot spune : cuvantul meu are ceva de “mentionat” si este mai bun si mai important decat al tau. Nu pot, nu m-am gandit niciodata ca as fi putut sa o fac si nici nu o voi face, ma voi rezuma la a ramane un OM echilibrat, pozitiv, cu credinta.
Cu toate acestea nu pot sa nu ma opresc din a imi explica cat de mult doare o minciuna provenita de la cineva caruia ii daruiesti timpul tau. Doare chiar mai tare decat daca m-as minti singura, doare pentru ca imi dau seama ca nu apreciat nimic din cate i-am oferit, sau din cate m-am straduit sa ii ofer pentru a-I fi bine, pentru a fi fericit/a. Dar eu raman pana la urma cu dorinta si celalalt/a cu ce ramane? Ramane fara mine. Nu cred ca deranjeaza atat de tare, il/o va oblige sa isi gaseasca pe altcineva, si, cum spuneam nu e deloc greu sa gasesti pe cineva, din cele 6 miliarde de oameni,e mult prea mica posibiliatea sa gasesti pe cineva atat de intelept care sa is idea seama ca nu meriti. Daca il vei intalni pe acel cineva, te va ocoli, si din intamplare tot vei da peste o alta persoana care ii va darui ce are mai pretios, timp.
Totusi sa ii dau timpului timp si o sa ma gandesc ca nu exista nimic complet gresit pe lume, nici chiar falsul adevar, absolut nimic. Dupa cum spunea tata : “nu exista nimic complet gresit pe lume, fata mea, uitandu-se la ceas. Chiar si un ceas care nu merge reuseste sa arate bine ora de doua ori pe zi.”
Si pentru ca ma cred capabila sa trec peste un mic sau mare neadevar, imi trece acum prin minte faptul ca iar a mai zburat o saptamana de multa munca, de invatat, de cunoascut noi persoane, de ascultat noi pareri, de oferit cadouri, de petrecut timp in liniste, de dormit, de vorbit la telefon, de dor, de iubire, de noi surprise, de implementat noi concept, de analizat noi situatii, de spus rugaciuni, de intelegere si de sinceritate… si mai suntan atatea de mentionat, incat nu cred ca as mai cobora la urmatoarea statie, in Brasov, ci m-as duce pana in Viena, unde se opreste trenul acesta. Cine stie, poate la capatul liniei ferate, imi va mai trece un gand prin minte si ma voi urca intr-un alt tren . si in trenul acela voi cunoaste altceva, pe altcineva, altundeva si as ramane pana la capatul liniei respective, apoi as schimba iar trenul.
Dar nu se poate. Se poate intampla, dar nu vreau. Simt o dorinta mult mai mare sa revin in orasul de munte in care m-am format, in care m-am indragostit prima data, in care am invatat sa merg pe drumul cel bun, sa inot prin probleme, sa zbor pe aripile iubirii, sa ma inalt pana la cel mai inalt nivel, pentru ca in secunda urmatoare sa imi dau drumul si sa simt cum forta gravitationala ma trage in jos, in care am alunecat pe lante line si prapastii adanci, in care mi-am facut prieteni, amici si cunoastiinte, in care am intalnit multe personae care m-au invatat ce inseamana sacrificial, bunul simt, credinta, educatia, care mi-au descoperit multe dintre trasaturi. Pentru loc, timp, amintiri si mai ales pentru acele personae merita sa franez trenul si sa spun STOP.
Daca ar fi fost mama langa mine si ar fi stiu ce mi-a trecut prin minte mi-ar fi spus ca “Vei reusi sa intelegi lucrurile simple numai dupa ce te-ai incurcat in cele complicate. Poate ca intr-o zi vei putea sa inversezi
O fetita ce statea pe scaunul aflat in diagonala cu al meu, vine langa mine si ma intreba : “hey, dar de ce stai mai mult de jumatate de ora cu ochii in calculator? Pe tine nu te-a invatat mama ta ca nu e bine?!”. Nu vroiam sa o dezamagesc spunandu-I ca mama nu ma cearta pentru asemenea lucruri, si am ales sa ii spun ca lucrez pentru un proiect personal, adaug putin cate putin. Apoi merge la “vecina”din tren aflata pe un scaun parallel cu al meu si o trage de maneca si ii spune: “hey, de ce dormi? Nu stii ca inca nu e ora 10.” Biata doamna isi scoate castile din urechi si ii zambeste. Fetita aceea trezea la viata cu intrebari atat de simple, cu informatii atat de simple, stiute de multi, insa respectate de foarte putini. Am avut de invatat si de la ea cate ceva. E bine sa nu te departeza de esenta, ar putea sa te coste prea scump.
Ea, feita cobora la Brasov sic and i-am spus ca si eu cobor in aceeasi statie cu ea, imi ia trolerul gol si fuge cu el catre usa, parintii incearca sa o scuze in fata mea, insa ii linistesc, pentru mine era o bucurie sa vad ca cineva vrea cu atata ardoare sa ajung acasa.
Deci nu am mai continuat calataria pana la capatul liniilor, ci am coborat in Gara Brasov. Acolo, pe peronul aglomerat ma astepta un buchet de flori, de data asta unul rosu de allele, iar in spatele lui era B., dragul meu B. cat imi fusese dor de el, desi trecusera doar 53 de ore si 13 minute de cand nu ne imbratisasem. Mi-a oferit florile, m-a sarutat usor, apoi m-a rugat sa ii las lui trolerul. Trecerea acestuia de la mine catre el, nu mi-a lasat mana goala, ci m-a facut sa strang ceva moale si catifelat… era o inima de plus care la o simpla apasare imi declara ca ma iubeste. Parasim peronul, iesim din Gara, traversam strada si ne urcam in masina, dam drumul melodiei nostre tare, pornim catre aparatmentul meu, deschid fereastra si inspire aer proaspat de munte si de iubire.
Ajung acasa, ii multumesc ca m-a asteptat, stam vreo ora si povestim, apoi ne luam la revedere cu promisiunea ca maine o sa petrecem o zi la sky, sau cel putin o jumatate de zi, cateva ore, cateva clipe doar pentru noi doi, pentru ca dimineata imi este ocupata cu propunerea unei dezbatere si convingerea celeilalte parti de importanta acesteia.
Intru la dus.
Imi propun sa continui ceea ce am inceput cateva ore mai devreme, si anume sa ma descarc scriind. Uite asa stau cu castile in ureche, ascultand un radio cu muzica relaxanta si cu mainiele tastand pe tastatura laptopului la prima treime a primei ore din ziua a lui martie, 11. Pun un mic punct. Sau mai bine pun trei puncte, motivand astfel continuarea.
